BluePink BluePink
XHost
Gazduire site-uri web nelimitata ca spatiu si trafic lunar la doar 15 eur / an. Inregistrare domenii .ro .com .net .org .info .biz .com.ro .org.ro la preturi preferentiale. Pentru oferta detaliata accesati site-ul BluePink
Toja: N-am auzit de Lăcătuş. Doar de Hagi

Source :
Author : admin
Published on : August 12, 2008


  
admin's Profile and details
Proaspăta achiziţie a Stelei, columbianul Juan Carlos Toja, a efectuat miercuri vizita medicală şi a fost prezentat oficial ca jucător al roş-albaştrilor. Fotbalistul sud-american va evolua patru ani în Ghencea şi va purta tricoul cu numărul 14.
„Sunt foarte mulţumit că sunt aici, la o echipă cunoscută în România şi în Europa. Vreau să muncesc cât mai bine şi să demonstrez ce pot. Am fost onorat când m-a contactat Steaua. De la început am ştiut că va fi o provocare să vin aici”, a declarat Toja. Jucătorul de 23 de ani a recunoscut că s-a consultat cu Zapata şi cu Dayro Moreno înainte de a accepta oferta echipei din Ghencea: „Ei mi-au dat recomandări bune despre Steaua, mi-au vorbit frumos despre ţară, despre echipă, despre oraş, că toată lumea de la Steaua i-a ajutat să se adapteze, ceea ce a contat foarte mult pentru mine. Apoi, Liga Campionilor e cea mai importantă competiţie din lume. Steaua doreşte să se califice în grupe, acelaşi lucru îl vreau şi eu, deja mă simt un membru al familiei Stelei”.

Recunoaşte că a fumat marijuana: „Face parte din trecut, nu mai contează”

Noul fotbalist al roş-albaştrilor a explicat şi motivele care l-au făcut să aleagă să joace în Ghencea: „Steaua joacă mereu în cupele europene. Am realizat când am venit aici că toată lumea e pasionată de fotbal, m-a impresionat primirea, îmi dă încredere acest lucru şi ambiţia să arăt că merit să joc aici. Steaua e o echipă puternică. Europa e numărul unu în fotbal, aici sunt cele mai puternice campionate şi cele mai tari echipe”. Toja a adăugat că nu a auzit de Lăcătuş, ci doar de Hagi, şi a recunoscut că a consumat marijuana: „Face parte din trecut, eram foarte tânăr, nu mai contează”.

Argăseală: „Steaua va fi rampa de care are nevoie”

Preşedintele formaţiei din Ghencea, Valeriu Argăseală, este de părere că odată cu transferul lui Toja, Steaua şi-a rezolvat problemele pe fiecare post. „Avem nevoie de el în aceeaşi măsură în care el are nevoie de Steaua. Îşi doreşte să revină la naţionala Columbiei alături de Zapata şi Dayro Moreno. Steaua poate fi rampa de care are nevoie. Venirea lui va fi un plus pentru formaţia noastră, va însemna completarea echipei care îşi doreşte să facă performanţă în Europa şi pe plan intern”, a spus oficialul stelist.

Sursa :www.antena3.ro